Ceamurlia de Jos este o comună în județul Tulcea, Dobrogea, România, formată din satele Ceamurlia de Jos (reședința) și Lunca.
O parte dintre locuitorii acestei comune sunt aromâni care au fost deportați din Dobrogea de Sud, unde s-au stabilit din Balcanii de Sud în timpul stăpânirii regale românești a regiunii, după ce aceasta a fost cedată înapoi Bulgariei în 1940 conform prevederilor Tratatului de la Craiova.
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ceamurlia de Jos se ridică la 2.122 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.163 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,37%), iar pentru 6,93% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,18%), iar pentru 7,02% nu se cunoaște apartenența confesională.

